Implozia

Într-o zi, într-un glob de zăpadă
a erupt Vulcanul. I-a curs lava
pe coapsele de piatră
plămădite din plastic.
Au rămas urșii de jucărie
fără respirație, îngropați în minciună.
S-au topit brazii în miros de cauciuc ars
și dor de o pădure în care niciodată
nu și-au avut rădăcinile.
Fumul s-a înnegrit de zare strâmtă
și de prea multe cărți groase
pe care a trebuit să le țină deschise.
Fulgii de zăpadă creponată dansează sfâșiați
în toate direcțiile. O coreografie albă.

Bula de plexiglas nu se sparge
chiar dacă înăuntrul ei
se sfârșește lumea.

nordul dinăuntru

viermi-promisiune în ochii tăi:

iarbă îngropată sub straturi de istorie

nedemnă de a fi scrisă

dar scrisă - nostradamus se naşte întotdeauna

cu mâini de compost - mă afund

în hăul în care zace mâine ca un erou.

dezgrop uimirea sănătoasă

în miezul de mocirlă

din inima ta ofilită înainte de a înflori.

şi din cuvântul meu se clădeşte fortăreaţa

în care luminii fragede îi creşte muşchi proaspăt

pe al şaselea simţ.

pentru că am văzut găuri negre

din care iau fiinţă mai multe şi cu sens

decât din tine

iar eu pot să renasc din aurora boreală

care mi-a explodat în carne

când tu cu vocea ta ca o lamă

m-ai fărâmiţat înainte de a mă naşte.