Marea a secat în mine.
Soarele deșertic stă strajă
să nu găsesc mai mult
de-o picătură pe cale de evaporare
în oaza niciunui zâmbet.
Vântul vine în valuri de praf și nisip
și parcă undeva pe cerul gurii mele
zeitățile oceanului devin muritoare
nu de sete, ci pentru că au început să creadă
că apa nu a fost niciodată
decât un mit.
No comments:
Post a Comment