legea compensaţiei, abolitǎ

sunt floarea de colţ
pe care nu o culegi:

reginǎ între buruieni
dar buruianǎ între regine.

îţi cos din vrǎji strǎvechi
un şal de cer,
sǎ-ţi poarte noroc
uitarea ca un talisman.

sǎ mǎ porţi undeva
ca pe o trusǎ de prim ajutor
ca şi cum tu ai fi pǎmântul,
ca şi cum cel mai înalt munte
ţi-ar fi ţie buzunar -

eu mǎ expun
într-un luminiş,
poate într-o zi mǎ vei vedea,
poate într-o zi îţi va plǎcea
şi muzica sevei mele
vie între rocile tale
şi caldǎ între vulcanii tǎi.

stau
nemişcatǎ
şi îţi aştept briza
ca pe o zi de sǎrbǎtoare -

sǎ uit amarul toamnei,
ce iarnǎ grea ducem între noi
ca un rǎzboi rece
şi cât de banal aş muri
dacǎ nu aş putea alege
sǎ te iubesc. sǎ înfloresc în faţa ta
când toate celelalte flori
se usucǎ.

suflete împletite

ne punem împreună nuanţele
şi, din haosul de nepotriviri,
descoperim un degradė.
ne asortăm, aşa, cu ritmurile noastre diferite
şi nasturii încheiaţi asimetric la jacheta iubirii.
ne găsim unul pe celălalt în starea de căutare
iar războiul
ne învaţă cum să ţinem de cald.

când privim dincolo de prim-plan,
suntem suflete împletite.

dacă acceptăm invitaţia de ne regiza viaţa
cu recuzita asta la mâna a doua
şi buget limitat,
iată cât de frumos îngenunchează peisajul
ca o decizie potrivită în fundal!