Aș vrea să am un buchet de cuvinte pentru tine
pe care să îl așez cu grijă în vaza amintirilor.
Să vadă o lume-ntreagă
că ești tu, aici, după șase ani, vibrând de viață
într-o poezie de chihlimbar ...
dar am, în schimb, prea multă durere.
Mi-s mânjite mâinile obosite și fața.
Am ceață în ochi și prea multă greutate în inimă
ca, văzându-te pe un fotoliu
gol de prea mult timp, să te pot
arăta și altora.
Azi sunt carne de tun
sub comanda unei inimi pulverizate.
Cele două mâini cu care ţi-aș fi scris și cântat
au devenit mii de tentacule
încercând să repare lumea,
să mă mai simt țesut organic
care cândva ar putea redeveni
om.
Și când mă gândesc
că sângele tău curge în mine
ca un râu care încă nu a aflat
despre secetă ...
No comments:
Post a Comment