Solstițiul de iarnă

 

Dorul mușcă lacom din mine.

Îmi ronțăie tacticos claviculele.

Îmi topeşte viscerele ca pe ghețari.

Mă adoarme ca o iarnă vicleană

care mă minte că-i cald și sigur

la sânul ei

chiar când e mai aproape de victoria finală 

hipotermia.

Bucuria mea hibernează

în bârlogul ei de înregistrări și fotografii.

Prin vocile pe care nu le voi mai

auzi spunând cuvinte noi niciodată 

și culorile banalizate de timp,

abia o mai recunosc.