şi dacǎ n-aş fi

şi dacǎ n-aş fi
eu, o hartǎ cu liniile trasate prost
în sclipici, ca la grǎdiniţǎ,

poate cǎ ar avea sens
fiecare ţarǎ în parte
şi continentele ca nişte buchete de flori.


şi dacǎ n-aş fi fost
eu, decupatǎ într-o formǎ la întâmplare,
lǎsatǎ aşa, sǎ mǎ deşir
şi sǎ deranjez la atingere,

poate nici n-ai fi ştiut cǎ în lume
existǎ copii care aleargǎ pe holuri şi sparg bibelouri fine;
ţânci fǎrǎ educaţie care poreclesc soarele
bulimic, cǎ se înfruptǎ din tinereţea pielii lor
şi o regurgiteazǎ sub formǎ de arsuri.


poate n-ai fi ştiut cǎ existǎ nici lacrimi. poate nu le-ai fi gǎsit
dacǎ nu ţi-aş fi indicat eu unde sǎ le cauţi
şi poate tu ai trǎi o cu totul altǎ viaţǎ, poate nici nu te-ai gândi
cǎ graniţele pot fi desenate şi altfel
decât cu rigla şi multǎ delicateţe.

nici nu ai şti tu ce noroc ai

cǎ nu îţi stau pe cap
eu, o hartǎ a lumii cu liniile trasate în ploaie
încercând fǎrǎ sorţi de izbândǎ sǎ descriu
unde se terminǎ ţinutul meu înceţoşat
şi unde începi tu, om al luminii.