când m-ai străpuns
cu un ac lung de ceva
ce era orice altceva decât
tu,
aș fi vrut să fiu
adormită într-un insectar,
un eu păstrat temporar
în însemnările unui elev
care vrea doar cinciul
și care niciodată nu s-a
gândit
la orizontul mare cât o
frunză
pe care îl distruge.
ce dat tremurat din aripi
o ultimă dată, pentru vreo
firimitură de soare,
mai contează în carnea
putrezită a adevărului ăstuia
în care chiar tu, cu ochii
tăi care vedeau prin mine,
ai stabilit punctul în care eu
aveam să fiu străpunsă,
transformată din ființă în
piesă de colecție,
neprețuită între eșecurile
tale?
No comments:
Post a Comment