Sunday, June 19, 2016

Mingea de Foc

avea mânuţele prea de pui de dumnezeu
ca să desfacă nodul din gât, dar a încercat
şi l-a încurcat mai rău
cu râsul lor când ea vrea să plângă
şi cu caninii de lumină lunară ce nu-i ieşiseră încă
şi cu toate cuvintele care îi împovărau pieptul
dar nu îi încăpeau pe gură ...

*

astăzi, păstrează
între coardele vocale
degerate de tăcere
ca într-un muzeu

Mingea de Foc

mare cât cerul
şi valoroasă cât cenuşa
hectarelor de pădure
pe care le-ar fi ars

dacă nu şi-ar fi
îmblânzit buzele
să se limiteze
la a tremura, doar,
din când în când
sub ochii lui, ai celui
care are tălpi prea mari
ca să nu calce
flăcările albastre
din întreg,
pătate de moarte

şi totuşi atât de îndrăgostite
de aerul cald al speranţei
când el îşi găseşte
într-un ungher de zâmbet
curajul
să o asculte
şi să primească măcar puţin suspin
din Mingea de Foc
care ei încă nu îi încape
între dinţi, să o mestece
sau pe gură, să o scuipe ...

No comments:

Post a Comment